Febra Q

Febra Q este o zooantroponoza determinata de rickettsia Coxiella burnetii.

Agentul etiologic al infectiei este foarte rezistent in mediul exterior: in apa rezista aproximativ 150 de zile, iar in praf, dejectii animale, cateva luni, chiar ani. Este rezistenta la multi dezinfectanti uzuali si rezista 30 de minute la 60 ˚C. Poate fi distrus prin fierbere la 130 ˚ C timp de 60 de minute. (1;7)

Epidemiologie

Febra Q a fost semnalata in intreaga lume, mai putin in Noua Zeelanda. (7)

Sursa infectiei o reprezinta animalele rozatoare salbatice si animalele domestice: ovine, caprine, bovine, cabaline. Eliminarea bacteriei se face pe cale intestinala si prin lapte.

Un rol important in transmiterea bolii intre animalele salbatice si de la animalele salbatice la cele domestice il au capusele din genul Ixodes. Este explicata astfel si focalitatea bolii in anumite regiuni, de exemplu in Australia, unde boala este endemica la canguri.(1)

Infectia cu C. burnetii are caracter profesional, avand o incidenta crescuta in randul medicilor veterinari, a macelarilor, a ingrijitorilor de animale si a personalului de laborator.(1)

In S.U.A. sunt inregistrate aproximativ 50-60 de cazuri anual, dar se pare ca numarul real ar fi mai mare.(5)

Cea mai mare epidemie de febra Q din lume este considerata cea din 2009, din Olanda. Au fost raportate 2356 de cazuri din care s-au confirmat 2293 si au fost inregistrate 6 decese. Pana in martie 2010 au mai fost raportate 247 de cazuri si 6 decese.(7)Pentru a reduce extinderea epidemiei au fost sacrificate peste 20 000 de capre si oi.(8) S-a constat ca in epidemia din Olanda au fost implicate mai multe genotipuri ale C. burnetii, probabil microvariante ale unei forme hipervirulente aparuta in randul populatiei de animale domestice din fermele olandeze.(9)

Cai de transmitere

Febra Q se poate transmite pe cale repiratorie ( prin inhalarea aerosolilor sau a prafului contaminat), prin contact direct sau pe cale digestiva ( in special prin lapte nepasteurizat). Alte cai de trasmitere precum transmiterea interumana si transmiterea de la animale la om prin intermediul capuselor este rara.(7)

Manifestari clinice

Febra Q are manifestari clinice asemanatoare cu cele ce apar in gripa, pneumonii atipice sau hepatita. Perioada de incubatie variaza intre 2-48 de zile, in functie de doza infectanta.(7)

Boala este simptomatica numai in 50% din cazuri, multe cazuri fiind asimptomatice sau cu simptome minime si poate evolua in doua forme: acuta si cronica.

Forma acuta debuteaza cu febra inalta ( 39-40 ˚C), frisoane, transpiratii, cefalee, mialgii, tuse neproductiva, stare generala alterata.(2;7)Febra poate persista 1-2 saptamani. Aproape 30-50% din pacienti cu infectie simptomatica dezvolta pneumonie atipica. Forma acuta de boala se vindeca de obicei in 1-3 saptamani, foarte putine cazuri au sfarsit letal (1-2%).(7)

Foarte rar boala poate evolua cronic, manifestandu-se dupa cateva luni sau chiar ani de la infectie initiala. Afectare cardiaca apare in 10% din cazuri si cea mai frecventa complicatie este endocardita, care apare de obicei la persoanele cu afectiuni anterioare ale valvelor inimii sau care sunt imunosupresate. Este afectata in special valva aortica. In forma cronica decesul survine in aproape 65% din cazuri. (6;7)

Majoritatea cazurilor semnalate la femei insarcinate (peste 90%) par a fi asimptomatice, totusi infectia cu C. burnetii a fost asociata cu nasterea prematura, avortul sau cu greutatea sub cea normala a nou-nascutilor. Nu se cunosc consecintele febrei Q congenitale.(10) Imunitatea in urma infectiei este de lunga durata, oferind protectie impotriva reinfectiei.((7)

Infectia la animale poate avea o evolutie pe parcursul mai multor ani, posibil pe toata durata vietii. La animalele bolnave, C. burnetii a fost decelata in glandele mamare, in ganglionii limfatici supramamari, in uter, in placenta, lichid amniotic si fat, in lapte si secretiile hormonale din timpul gestatiilor, precum si in urina si fecale.(10) Infectia cu C. burnetii este asociata cu cazurile de avort la capre si oi.(7)

Diagnostic de laborator

Diagnosticul se poate stabili numai in urma investigatiilor de laborator, tabloul clinic fiind unul nespecific.

Diagnosticul bacteriologic este posibil, se poate realiza pe probe de sputa, dar este   dificil si riscant din punct de vedere tehnic. (2)

In mod curent in diagnostic sunt utilizate tehnicile serologice, in special imunofluorescenta directa si ELISA . Serodiagnosticul se bazeaza pe demonstrarea unor titruri in crestere de anticorpi. Astfel, titruri crescute de anticorpi la examinarea a doua probe recoltate la interval de doua saptamani sugereaza infectia activa.(7)

Potentialul bioterorist al C. burnetii

Desi veche, ideea folosirii agentilor biologici ca arme este astazi mult mai accesibila datorita progreselor biotehnologiei. Fata de armele clasice, agentii biologici au avantajul ca sunt mai ieftini, mai usor de procurat si de manipulat si mai simplu de produs.(3;4)

 C. burnetii este un agent cu o mare infectiozitate si foarte rezistent in mediul inconjurator, ceea ce il face sa fie considerat o potentiala amenintare bioterosista.

Este un microorganism care poate fi crescut usor, in densitate mare pe oua embrionate. In cazul folosirii in scopuri teroriste poate fi usor distribuit sub forma de pudra sau in aerosoli. Este suficienta inhalarea unui singur microorganism pentru producerea infectiei.

Febra Q este boala raportabila pe teritoriul S.U.A. din 1999, iar C. burnetii este incadrata in grupa B a agentilor cu potential bioterorist. (5;6)

Referinte:

Medic rezident medicina de laborator - Dr. Adelina Barbu